De azi...sau poate nu

Parcam masina in subteran si ne izbeste un miros patrunzator de urina. Liège 2011. Orasul are o frumusete care se ghiceste sub muntii de sticle goale , de chistoace de tigari , de hartii aruncate peste tot. O sarbatoare populara scoate oamenii pe strazile vechi , unde magazine "de inchiriat" cu obloane murdare isi asteapta fara speranta un nou proprietar.

Defilarea a insemnat batrani pe biciclete de muzeu , copii deghizati in pisici uriase, "giganti" purtati pe umeri de tineri , muzica , fanfare, oameni grasi , slabi, frumosi , urati, costumati in toate felurile , mai mult sau mai putin alcoolizati dar care toti erau mandri ca sunt vazuti si aclamati de publicul care se inghesuia pe trotuare. Chiar si handicapatii au defilat in carucioare sau pe jos , facand cu mana celor  are priveau intr-o clipa poate unica a vietii lor cand s-au simtit importanti.

Sentimentul acela de ludic , o stare in care privesc si pozez cu telefonul si ma misc inconstient pe muzica tampa , o plutire a sufletului, o intoarcere in timp cand in copilarie mergeam la balciul de la marginea oarsului....

Ne indreptam apoi spre centrul orasului si din nou acelasi miros de urina si gunoi. O femeie beata striga pe strazi "m-am saturat de straini, sa plece si sa-si ia toata mizeria cu ei! " Barbata-su o trage de mana strigand "esti nebuna, vine politia " . "Mi se rupe de politie , " riposteaza ea.
Isi taraste  picioarele in cizme prafuite, fata ii e rosie ca focul, hainele ii atarna pe trupul slabit de bautura , mainile ii tremura. Barbatul ii lasa repede mana si se indeparteaza la cativa pasi in lateral. Tocmai trecea un echipaj de politie.
Parasim Liege si undeva in minte imi propun sa nu ma mai intorc.

Seara se termina intr-un restaurant modest cu o Calzone enorma in farfurie ...