Oare cum suporta copacii toamna cand le cad frunzele , iarna cand ingheata pana la radacina, sau vreun idiot care le scrijeleste coaja? Isi zic poate "lasa , nu-i problema , infloresc la anul? Si primavara vine si copacul saracul iar o ia d ela capat -iar cu mugurii , iar cu florile , unii mai norocosi cu fructele, stiind ca din nou totul va dispare si vine din nou iarna ...Si iar trebuie sa isi faca treaba cu trebuie , sa faca flori multe si frumoase , sa faca fructe zemoase. Unii se odihnesc chiar zicand "lasa ca fac la anul fructe mai multe, anul asta sunt epuizat, sa ma astepte !"
Pentru ca vrem sau nu viata e asa , sinusoida, cu bune si cu rele , cu inceputuri si sfarsituri si iar si iar pana la capat.
O luam oare de la capat sau e un alt drum , o alta treapta pe care urcam, un alt episod din serialul "VIATA"?
Mi-as dori uneori sa fiu copac -nu stiu care -par poate.
Sau floarea mea preferata-bujorul.
Sau o pisica de casa.
Sau un paun-asta chiar nu face nimic cred...
Mi-a fost dor de fotografiile dvs!
RépondreSupprimerCopacul ca metafora a vieții e grozav...de adevărat.
Nu există capăt...
RépondreSupprimerFiecare an este un nou început :).
RépondreSupprimerAm fost acasa pentru o zi. Avea mama pe masa in sufragerie bujori albi.
RépondreSupprimerBineinteles ca avea.
Am ascuns fata in ei si am murit un pic.
Adica pt o clipa m-am pierdut de tot in parfumul atat de parfumat, in albul rece.
Am mai incercat o data, dar a doua oara nu a mai fost la fel.
Dar uite ca am amintirea intensitatii acelui moment.
Secondly, dear Monique, we grow...we grow for sure. God does not let go of us until we are ready to know him. All is going on we can call it softening of the heart.
or in your world, getting ready for the surgery. Sabe?